Stateam ieri pe balcon... pe un balcon ponosit si folosit ca depozit pentru o gramada de fiare, saltele si jaloane de plastic. E bine totusi... se aude ca ne mutam in 3 saptamani... adica ne mutam sediul... caci despre balconul de la serviciu este vorba. Si cum stateam asa... intr-un picior, ca doar asa am loc... ma gandeam cat de bine ar fi sa mi se indeplineasca dorinta cea mai mare... sa creasca banii in copaci... sau doar sa pice asa cand ai cea mai mare nevoie... si sa plec in lume... sa vad tarile despre care citesc cand nu am de lucru. Apoi mi-am dat seama ca deh... sunt "tanar domane, tanar" si cu dor de duca. Si cine stie cum o sa fiu la pensie, poate o sa am o harta pe un perete, cu multe ace rosii infipte in toate locatiile pe unde am umblat. Si asa am ajuns sa fac si un scurt inventar si parca iar mi s-a facut dor de tari indepartate. Am trait ce-i drept departe de Romania 4 ani, dar nu am capatat niciodata acel sentiment ca imi doresc sa stau departe, sa ma stabilesc peste mari si tari. Asa ca m-am intors. Iar dorul de duca nu este acela pe care il nutresc cei care vad Romania ca pe o mare nesansa... e un dor de duca mai special. Un dor de a merge in gara, de a urca in primul tren fara sa ii stiu destinatia, sa cobor in statia a 3-a si sa vad ce iese. Si cine stie... poate voi stinge si dorul asta in curand, cu un rucsac in spate si cu cineva drag de mana. Cu EL.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu