In lipsa internetului

Poti foarte bine sa citesti o carte...sa iesi mai mult in oras, sa faci multe activitati pe care in mod normal poate le lasi pe planul doi. Dar aici vorbim despre timpul liber...cand oricum cel mai probabil ca nu calculatorul ar fi prioritar. Dar cand lipsa intervine la serviciu, povestea se schimba. Acolo stai 8-9 ore, stai sau muncesti...dar tare bine ar fi sa iti clatesti ochii din cand in cand pe cate un www. In plus, daca meseria ta este cu totul dependenta de internet, cu atat mai rau. Pe scaun in fata calculatorului tot stai, dar www-ul lipseste, la fel si obiectul muncii. Si atunci te refugiezi in cele cateva joculete cum ar fi solitare si te rogi ca ziua sa treaca, sa treaca. Si culmea...zilele trec.

Ganduri si neveste

Cateva viziuni interesante in ultimul timp... Dupa Boogie am vazut si eu, in sfarsit, Dragostea dureaza 3 ani. Si am plecat din Laptarie cu acel sentiment de eliberare si usurare. O stare in care poti sa iti bagi picioarele in toate fleacurile cotidiene care te agaseaza zi de zi si care te streseaza. Si uite asa mi-am dat seama ca poate si eu am potential sa devin "nevasta". Urat cuvand, mai ales urate implicatii. Asa ca am inceput sa impart promisiuni si cand o sa uit ce am simtit aseara o sa inchid ochii si o sa imi aduc aminte. Iar daca va fi prea greu, pot oricand sa mai vad o data piesa.

Ziua cea mai lunga

Ziua de luni. In care este cel mai greu sa te trezesti de dimineata. Sa o iei de la capat cu asteptatul in statii... Si stateam asa in autobuz, sprijunindu-mi capul de geamul care azi parea curat. Si la fel de repede mi-am dat seama ca o sa treaca si saptamana asta. Dar intr-un fel imi doresc sa fie asa. Ca sambata merg la nunta. E sezonul lor, al mireselor. Imi plac nuntile... recunosc asta cu un zambet pe buze... Singurele ocazii in care as purta tocuri... ca altfel nu ma despart de adidasi. Si uite ca de data asta mi-am cautat si rochie si tot ce mai trebuie. Liniste. Restul se va derula la petrecere. Dar sa revin la ziua de luni... da... as fi tentata sa o numesc ziua cea mai lunga, dar este in concurenta stransa cu ziua de vineri... e greu sa ma hotarasc si sa spun raspicat. Oricum... sigur fiecare are ziua lui cea mai lunga... dorita sau nedorita, dormita sau nedormita.

linistea ta

Sa stai seara pe un balcon la ultimul etaj... cu picioarele cocotate pe un scaun. Sa nu fie nici frig nici cald. Un fum subtire sa te invaluie usor, usor. Sa inchizi ochii si sa stii ca tot ce ai nevoie este chiar acolo, sub palma, geana, atingerea ta. Sa simti ca cele mai frumoase lucruri chiar sunt pe gratis. Sa nu mai ai nici o grija. Sa nu te ai decat pe tine si caldura unor ganduri frumoase. Sa fie totul simplu, asa cum ti-ai dorit dintotdeauna. Si nimic atceva sa nu te atinga. Nimic rau, nici o vorba aruncata in vant. Nimic. Si abia atunci vei putea spune ca ai aflat cu adevarat ce este linistea.

Tu ce ai face pentru o bere buna?

Cand nu dormi bine noaptea

Abia astepti sa se faca dimineata, sa scapi de chinul intunericului, a foitului in pat... In noptile de genul asta nu iti gasesti locul in pat orice ai face, oricat te-ai zvarcoli. Cu ochii pironiti in tavan te intrebi oare cat e ceasul... cate ore mai sunt pana se face dimineta si te poti ridica linistit din pat. Si somul atat de dulce nu vrea sa vina, oricat l-ai ruga. Si atunci incepi sa ai tot felul de ganduri, sa iti zboare mintea catre scenarii nebanuite, calcule si planuri. Si atunci iti dai seama ca sansele de a adormi se reduc dramatic. Iti revizuiesti atitudinea. Iti impui sa nu te mai gandesti la nimic si sa nu mai deschizi ochii. Parca e mai bine. Dar tot nu adormi. Fiecare zgomot, cat de mic, te agaseaza. Si cu greu iti stapanesti gandurile sa nu o ia din nou razna. Intr-un final adormi la loc... te foiesti si stii ca peste putin timp te vei trezi din nou si o vei lua de la capat. Astfel de nopti ar trebui sa fie cat mai rare. Iar simplul gandul ca ele exista imi da fiori. Ziua de dupa pare atat de grea. Te dor toate. Astazi e ziua dupa o astfel de noapte.

Vesnica problema

a traficului din Bucuresti. M-am trezit destul de bine-dispusa si chiar credeam ca va fi o zi draguta. Asta pana cand am ajuns in statia de autobuz. La Romana. O mare de oameni astepta. Ma gandesc ca este o zi un pic mai aglomerata. Oricum, era 9 fara zece, serviciul il incep la 9, dar nu e o tragedie daca ajung la 9 juma imi zic calma. Asta pana cand se face 9 juma si eu tot in statie sunt. Ma duc la ghiseul de bilete, iau un nr. de telefon pentru reclamatii. Sun. O voce un pic iritata ma cearta, ca de ce sun din nou. Hmm..." Nu am mai sunat" zic eu. "Aaaa....bine...ma scuzati... oricum nu asta este numarul bun. Sunati la..." Eee... bine bine... formez celalalt numar. Suna ocupat. Insist. Si uite asa se face 9:40. In sfarsit imi raspunde cineva, o doamna deranjata. Incep cu reclamatiile obisnuite, ca nu este posibil asa ceva, sa astept 50 de min. in statie, etc... cam ceea ce se spune la nervi, la tel, cand vrei sa reclami ceva. Doamna da vina pe cei de la canalizare, ca ei blocheaza traficul si ca ea ce sa faca? Imi inregistreaza intr-un final plangerea si incheiem discutia cu "POATE se vor suplimenta masinile pe traseu". Mhm... ca cica a mai primit ea plangeri si pe alte linii... Cei din jurul meu ma ascultau cu atentie, cu pumnii stransi. Cum am inchis telefonul au sarit cu intrebari... "Ce a zis domnisoara?" Le povestesc... si toti dau din cap... "Pai la ce va asteptati?" Si stau asa mirata... gandindu-ma cum in 50 de min au trecut si cate 5 autobuze 368, doar amaratul de 226 e blocat strasnic in trafic. Si cum toti suntem nemultumiti, dar prea putini spun sau fac ceva. Ca toti se gandesc ca oricum ar fi inutil. Dar totusi... daca am striga toti, poate nu am fi la fel de usor de ignorat. Ehhh... dar a venit si autobuzul intr-un final... am stat pe varfuri, ca in conserva si am ajuns la serviciu la 10:20, dupa ce o statie am mers pe jos... ca deh si strada aia era blocata. Si asa mi-am adus aminte ce bine era in vara. Cand lumea era in concediu, departe de Bucuresti si noi, cei care mergeam cu autobuzul, ajungeam la timp oriunde. Dar asta este o vesnica problema. Repetata si povestita de asa multa lume... incat o plagere in plus se pierde repede in multime. Dar pentru mine a fost asa un moment, in care mi-as fi dorit atat de mult sa pot sa uit ca astept de fapt autobuzul. Si sa imi imaginez mai bine ca sunt pe o plaja undeva departe, si astept doar sa ma arda soarele.