Vesnica problema

a traficului din Bucuresti. M-am trezit destul de bine-dispusa si chiar credeam ca va fi o zi draguta. Asta pana cand am ajuns in statia de autobuz. La Romana. O mare de oameni astepta. Ma gandesc ca este o zi un pic mai aglomerata. Oricum, era 9 fara zece, serviciul il incep la 9, dar nu e o tragedie daca ajung la 9 juma imi zic calma. Asta pana cand se face 9 juma si eu tot in statie sunt. Ma duc la ghiseul de bilete, iau un nr. de telefon pentru reclamatii. Sun. O voce un pic iritata ma cearta, ca de ce sun din nou. Hmm..." Nu am mai sunat" zic eu. "Aaaa....bine...ma scuzati... oricum nu asta este numarul bun. Sunati la..." Eee... bine bine... formez celalalt numar. Suna ocupat. Insist. Si uite asa se face 9:40. In sfarsit imi raspunde cineva, o doamna deranjata. Incep cu reclamatiile obisnuite, ca nu este posibil asa ceva, sa astept 50 de min. in statie, etc... cam ceea ce se spune la nervi, la tel, cand vrei sa reclami ceva. Doamna da vina pe cei de la canalizare, ca ei blocheaza traficul si ca ea ce sa faca? Imi inregistreaza intr-un final plangerea si incheiem discutia cu "POATE se vor suplimenta masinile pe traseu". Mhm... ca cica a mai primit ea plangeri si pe alte linii... Cei din jurul meu ma ascultau cu atentie, cu pumnii stransi. Cum am inchis telefonul au sarit cu intrebari... "Ce a zis domnisoara?" Le povestesc... si toti dau din cap... "Pai la ce va asteptati?" Si stau asa mirata... gandindu-ma cum in 50 de min au trecut si cate 5 autobuze 368, doar amaratul de 226 e blocat strasnic in trafic. Si cum toti suntem nemultumiti, dar prea putini spun sau fac ceva. Ca toti se gandesc ca oricum ar fi inutil. Dar totusi... daca am striga toti, poate nu am fi la fel de usor de ignorat. Ehhh... dar a venit si autobuzul intr-un final... am stat pe varfuri, ca in conserva si am ajuns la serviciu la 10:20, dupa ce o statie am mers pe jos... ca deh si strada aia era blocata. Si asa mi-am adus aminte ce bine era in vara. Cand lumea era in concediu, departe de Bucuresti si noi, cei care mergeam cu autobuzul, ajungeam la timp oriunde. Dar asta este o vesnica problema. Repetata si povestita de asa multa lume... incat o plagere in plus se pierde repede in multime. Dar pentru mine a fost asa un moment, in care mi-as fi dorit atat de mult sa pot sa uit ca astept de fapt autobuzul. Si sa imi imaginez mai bine ca sunt pe o plaja undeva departe, si astept doar sa ma arda soarele.