miercuri, 4 martie 2009

Omul convins ca are intotdeauna dreptate

Apare o idee, este tinuta cu pumnul, este lansata de EL, omul convins ca are intotdeauna dreptate. Desi poate este total stupida, sau poate toti cei din jur aduc argumente logice, convingatoare ca situatia nu este chiar asa, EL stramba din nas, convins ca nimeni nu are cum sa inteleaga ceva atat de maret, ceva care nu putea fi conceput decat de o minte superioara. Noi, oamenii de rand avem tendinta sa ne enervam, sa aduce din ce in ce mai multe argumente, ne gandim ca nu se poate ca cineva sa sustina cu atat tarie o prostie. Ei bine se poate. EL pufaie de undeva de sus si bolboroseste pana cand cedezi nervos si spui ca el. Lui trebuie sa ii dai intotdeauna dreptate altfel risti sa te doara capul zile la rand, sa te trezesti aruncat intr-un colt al biroului sau pur si simplu sa fii obligat sa auzi o teorie formata din contrargumentele lui penibile, lipsite de coerenta sau logica. Iar cand in sfarsit cedezi, EL ramane convins ca a triumfat, ca in sfarsit a reusit sa iti explice cum stau de fapt lucrurile, tu un mic si neinsemnat om de rand care ii fura din timpul pretios pentru ca nu esti suficient de inteligent sa intelegi din prima puternicele lui argumente. Si uite asa am mai invatat ceva. Mai bine dai din cap aprobator de la inceput ca si cum auzi o mare si inovativa idee si gata. Scapi usor.

Niciun comentariu: