Dimineata grea se spulbera
Ca puful de papadie.
Vantul nu stie sa mai adie
Iar firele de praf se opresc,
In ochii celui mai urat om,
In mintea celui care nu poate deslusi cat este ceasul.
Dimineata nu iarta,
Nu se uita in jur,
Nu vede norii grei taiati.
Dimineata se ridica dincolo de rugamintea ta.
Se agata intr-un pom cu flori inghetate
Si asteapta cuminte sa iti spanzure speranta.
Iar tu pasesti nepasator,
Fara gluga sau fular,
Fara ate desirate in buzunar.
Doar cu biblia rupta in mana albastra.
Dimineata e soare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu