NU!

Nunu…nu ne lasam pacaliti de cei ce tipa in gura mare cat de mult muncesc. Cu jocul intr-un colt si urmarind cu maxim interes seria a 4-a dintr-un oarecare serial scuipa idei copiate. De ce nu te-ai inspira din posterul care acopera toata fatada blocului din fata? Adica daca merge pentru firma asta…de ce nu ar merge si pentru oricare alta? Ce conteaza ca ruleaza in acelasi timp… oamenii sunt prea prosti sa is idea seama… Dar surpriza, cativa (marea majoritate) se prind. Problema apare atunci cand desi toti urla in cor si spun nunu plagiatului, cineva de sus inchide ochii si lasa totul sa curga exact la fel. Si uite asa se munceste cu spor maxim zi de zi ca doar timpul trece, leafa merge… Sa am ambitii prea mari si pretentii exagerate cand spun ca astept altceva de la cei care ar trebui sa “ne invete”? Si zambesc pentru ca stiu ca nu sunt eu nebuna, am aliati de marca. Pacat ca suntem mici si nu ne baga nimeni in seama, cel putin aici.

Despre cazier si amabilitate

Cum nu am mai avut mare lucru de povestit in ultima vreme, am luat asa o pauza mai mult sau mai putin voita... dar mi-am dat seama ca sunt cateva lucruri care merita sa fie mentionate si pastrate. Intamplarea face sa am nevoie de cazierul judiciar, bun... fiind nascuta pe meleaguri buzoiene (si nu bucurestene) ar trebui sa fac un drum la Buzau in timpul saptamanii... sau chiar doua, doar pt cazier... lucru putin probabil... asa ca ma interesez ce e de facut... partea buna este ca am totusi buletin de Bucuresti (smecherie mare) si pot fi salvata. Ma uit eu pe site-ul politiei... constat ca ma incadrez la 2 puncte, total diferite, cu alte cuvinte nu ma lamuresc deloc ce e de facut... (document scris de politisti). Bun, ma gandesc ca poate daca sun o sa fie mai bine... asa ca formez numarul sectiei de politie unde imi raspunde un robotel... apas tastele necesare, imi spune lucruri putin diferite de ce am citit eu pe net, dar ma indeamna si sa vizitez si pagina de internet a politiei....hmmmm.... Ma gandesc, mai citesc de cateva ori si imi iau inima in dinti. Ajung la concluzia ca mai bine platesc taxa de eliberare urgenta si fac un drum la Sectia 4. Zis si facut. Totul a mers destul de lin, o mica problema fiind doar amabilitatea doamnei de la ghiseu. Completez cuminte cererea si ma asez la rand. In fata mea doua alte persoane. Prima, o domnisoara intinde cererea... si atunci izbucnesc tipetele de revolta ale doamnei din spatele geamului mic si patrat "De ce ati lipit timbrul pe cerere????!!!!! Cine v-a spus sa il lipiti????? Eu cum il dezlipesc acum????? De ce nu ati venit sa ma intrebati????" (mentionez ca geamul de la ghiseu fusese inchis pana sa ne asezam noi la rand... deci mai greu cu intrebatul in prealabil...) Eu din spate rasuflu usurata, nu lipisem timbrul pe cerere. Tipetele continua... "Hai, ca mai este si alta lume la rand!!!!!!" Cei doi din fata mea se indeparteaza nedumeriti, cu capul plecat... Ma apropii si eu, zic un "Buna dimineata" politicos... nimic. Doamna scria de zor ceva (de mana) ... astept, mai salut o data (nedumerita de ce tipase la cei din fata mea sa plece ca mai este si alta lume la rand, iar acum nici nu ma baga in seama...) Intr-un final ridica ochii din hartii si ma intreaba artagoasa "Ati dezlipit timbrul???!!!!" Eu zic timid ca nu l-am lipit... atunci se uita la mine si remarca cu mirare "Aaaa... dar sunteti altcineva!" Zic si eu un da amarat... in timp ce ea isi continua povestea "Am de scris un raport, e asa mare si uite cata treaba am..." Eu ii intind actele, completeaza ceva in scarba si imi da o foita... sa vin luni intre 14:00- 16:00... timid ii spun ca sunt la serviciu, ca nu am cum... (deja simteam ca o suparasem). "Veniti cand puteti! Aveti aici scris programul... suntem si dupa-amiaza!!!" (in timp ce inchide gemuletul ca sa vad eu programul afisat... (luni, program 8:00-17:00) Hmmm... imi permit sa o intreb din nou... "Deci luni nu pot sa vin si dimineata?" "Nu!!!! Luni nu..." Incerc sa protestez "Dar asa e programul scris pe geam...." Ea continua "Nu luni!" Bine, "atunci vin mercuri dimineata"... deja vorbeam singura. Concluzia ar fi ca am reusit, o sa fie gata cazierul intr-o saptamana (cu toata taxa de urgeanta platita la trezorerie) dar macar am supravietuit, eu nu lipisem timbrul.

Mici secrete

Cati dintre noi avem genul asta de secrete pe care nu le-am recunoaste nici in ruptul capului? 

Descoperire

Merita vizitat un blog pe care promit sa il urmaresc zilnic... Fail Blog (usor de vazut in lista din dreapta). 

E cald

E soare si frumos afara... E vreme de umblat aiurea prin parcuri, pe poteci, e vreme de intins o patura la umbra unui copac unde sa manaci fructe zemoase... Nu e vremea cea mai buna de stat la birou. Asa ca este greu sa nu ma gandesc la plecat aiurea undeva, la mare... Mi-e dor de vacante lungi in care sa stiu ca as putea sa stau la mare si o luna. Sau sa plec aiurea cu un rucsac in spate prin zone mai racoroase. Dar Bucurestiul nu ne ajuta, ne tine ca intr-o capcana incinsa... se apropie iar zilele de cuptor, de ciment topit, de autobuze pline si sufocante (e bine ca totusi merg cu metroul la serviciu).  Dar ce-i drept se apropie si vremea de plecat de aici chiar daca doar pentru cateva zile. Traiasca weekend-ul!

Rar

Obsesii

Am observat ca nu exista persoane fara o "obsesie" personala, mai mult sau mai putin comuna. Fie ca este vorba despre ce manaca si ce nu, despre kg. in plus, despre un sef sau un subaltern, despre alergatul in parc, despre caini, pisici sau fotbal... fiecare dintre noi avem cel putin o obsesie, un acel "ceva" care ne preocupa mai mult decat celalate lucruri. Cu siguranta auzim cel putin o data pe zi pe cineva care spune fie cat a slabit, fie cat s-a ingrasat, fie ca ar vrea sa slabeasca sau ce face ca sa ajunga la greutatea dorita. Cred ca este unul dintre cele mai bune exemple ale unei manifestari pe care o voi numi "obsesie". Si ma intreb daca nu cumva totul ar fi mai simplu, mai frumos fara aceste "obsesii". Intr-un fel ne ingradesc actiunile desi unele au consecinte benefice. Dar cu siguranta dupa un timp devin agasante pentru cei din jur, nevoiti sa le asculte mult prea des. Si atunci ce facem?

Bubu

Sunt foarte mandra de noua mea achizitie. O scurta privire inspre dreapta si hop este ea... Bubu i-am spus eu asa intr-un moment de mai mica sau mai mare inspiratie. Da, Bubu imi va tine de urat de acum pe blog. Oricine ii poate da sa manance si daca i se da putina atentie se bucura foarte mult, chiar topaie foarte vesela. Bubu este o mica oita descoperita intamplator care isi va implini misiunea de a ne face sa zambim. 

Despre panorama si apreciere

Si incet incet incep sa oftez. Am dat drumul la muzica sa nu mai aud zgomotele din jur. Incerc sa intru intr-o alta lume, sa ma indepartez de discursurile auzite de la primele ore ale diminetii, sa nu mai gandesc la titluri sau afise, la oferte promotionale si inregistrari de voci. As vrea sa ma pot desprinde si atunci cand ies pe usa sa gasesc orice altceva... sa gasesc malul marii, o umbrela si o nuca de cocos, sa gasesc o patura intinsa pe iarba proaspat taiata la umbra unui copac si un cos mare de fructe, sa gasesc o cetate veche cu ziduri inalte, cu un turn cu ceas si alei inguste... Sa gasesc panorama. Poate ca nu reusesc sa gestionez rutina sau poate ca pur si simplu nu imi plac anumite teorii pe care sunt obligata sa le ascult. Cred ca nu am invatat inca sa scap de ideea ca nu imi place sa primesc sfaturi de la anumiti oameni pe care pur si simplu nu ii apreciez. Sa fie asta o greseala? Cine stie... Si daca ma gandesc bine sunt foarte putiti oameni in jurul meu pe care pot spune ca ii apreciez cu adevarat... iar din punct de vedere profesional... cu mare majoritate nu lucrez direct ci doar am auzit de ei... asa ca se poate foarte bine ca atunci cand si daca voi avea ocazia sa lucrez direct cu ei, brusc sa imi dispara si aprecierea. Dar timpul poate tine cu mine si voi afla toate raspunsurile la momentul potrivit. 

Pentru o stare de bine

True Blood

Cand nu se intampla nimic

Astepti ca in fiecare moment sa ai parte de o schimbare brusca... si totusi ea nu vine. Cauti ceva de facut sa omori cumva timpul care trece parca prea incet. Te bucuri ca totusi este joi, inca putin si mai trece o saptamana, o saptamana in care nu s-a intamplat nimic... nimic intr-o anumita parte a zilei pe langa care orice mica activitate ce apare seara pare a fi un carnaval. Si asa ai vrea o pauza de la pauza continua de peste zi, dar nu este asa simplu. Si tic tic, pic pic, nu mai ai ce povesti, ce gandi, ce scrie... doar asculti si te joci cu fermoarul de la geaca zambid ca totusi un rost exista pentru toate. 

Mai si radem

Ce prefer

Obsedant

Ma tot gandesc de vreo 2 zile la imaginea unei fete care scoate din geanta un bilet de autobuz perforat, il da cu aracet si il preseaza cu fierul de calcat ca sa arate ca nou...

Neputinta

Cand totul pare ca se destrama ca si cum ai trage neatent de un fir dintr-un fular crosetat de demult. Si cand te uiti in spate pare prea tarziu sa il mai repari si incerci cu disperare sa il aduni in palma, faci noduri stangace de teama sa nu se destrame in continuare. Il pui cu grija in buzunar si speri ca toul va fi uitat, ca nimeni nu te va mai intreba ce s-a intamplat cu el. Dar tu stii si inchizi ochii cu greu, canti alte melodii in minte si iti spui ca de fapt nu este nici o problema, ca suntem bine, ca suntem fericiti sub acoperisul cu tigle ruginite. Dar traiesti zi de zi cu teama ca vechiul ghemotoc destramat iti va cadea din buzunar si ca il vei pierde definitiv. Si atunci verifici cu teama sa vezi daca este acolo si rasufli usurata, afisezi un nou zambet si mergi apasat. Neputinta de a croseta la loc firele ramane totusi acolo, dincolo de orice zambet sau negare. Iti este greu sa explici cum simti libertatea sau ce insemna pentru tine sa mergi cu o gluga pe cap, greu sa rostesti cuvinte fara sa para ca nu ai mintit candva, ca nu ai inselat aparentele. Greu sa dai viata dorintelor sau lucrurilor frumoase la care aspiri cu neputinta si cu stiinta ca nu le vei putea atinge niciodata. Asta esti. Si acum sa imi spui, suntem fericiti? Suntem...

Omul convins ca are intotdeauna dreptate

Apare o idee, este tinuta cu pumnul, este lansata de EL, omul convins ca are intotdeauna dreptate. Desi poate este total stupida, sau poate toti cei din jur aduc argumente logice, convingatoare ca situatia nu este chiar asa, EL stramba din nas, convins ca nimeni nu are cum sa inteleaga ceva atat de maret, ceva care nu putea fi conceput decat de o minte superioara. Noi, oamenii de rand avem tendinta sa ne enervam, sa aduce din ce in ce mai multe argumente, ne gandim ca nu se poate ca cineva sa sustina cu atat tarie o prostie. Ei bine se poate. EL pufaie de undeva de sus si bolboroseste pana cand cedezi nervos si spui ca el. Lui trebuie sa ii dai intotdeauna dreptate altfel risti sa te doara capul zile la rand, sa te trezesti aruncat intr-un colt al biroului sau pur si simplu sa fii obligat sa auzi o teorie formata din contrargumentele lui penibile, lipsite de coerenta sau logica. Iar cand in sfarsit cedezi, EL ramane convins ca a triumfat, ca in sfarsit a reusit sa iti explice cum stau de fapt lucrurile, tu un mic si neinsemnat om de rand care ii fura din timpul pretios pentru ca nu esti suficient de inteligent sa intelegi din prima puternicele lui argumente. Si uite asa am mai invatat ceva. Mai bine dai din cap aprobator de la inceput ca si cum auzi o mare si inovativa idee si gata. Scapi usor.

Ador pinguinii!

Si cateii au cosmaruri

Alt anotimp

Incepe sa se incalzeasca... sau nu... dar cu siguranta a venit primavara. Desi nu mi-am legat nici un snurulet alb-rosu la mana, nu am martisor in piept si sunt destul de nervoasa pentru ca incercand sa imi cumpar un ceai medicinal am intrat in peste 10 farmacii si nicaieri nu au avut sa schimbe o hartie de 1 milion... desi e luni si saptamana abia incepe... cu siguranta a venit primavara. La Romana oamenii inca se imbulzeau sa cumpere martisoare, propabil pentru colegele de serviciu, sau cine stie pentru cine, iar in metrou a fost mai aglomerat ca niciodata. Starile jongleaza si ele in ton cu astenia ce parca ne-a cuprins pe toti. Si da, e primavara, asta mi-a spus micul covor de ghiocei pe care l-am vazut langa o alee din Muzeul Satului. Si ziua parca zambeste mai lung si fetele grabite au inceput deja sa se imbrace mai subtire... probabil din nerabdarea de a da hainele jos ca semn de respect pentru vara, pentru ele si pentru cei din jur. Asa ca salut si eu primavara, ii marturisesc ca iubesc florile pe care le aduce si in secret ii spun ca si eu, desi mai putin grabita, astept sa ma imbrac mai subtire.

Au innebunit frumos

Pentru ca ti-am promis

Dimineata grea se spulbera
Ca puful de papadie.
Vantul nu stie sa mai adie
Iar firele de praf se opresc,
In ochii celui mai urat om,
In mintea celui care nu poate deslusi cat este ceasul.

Dimineata nu iarta,
Nu se uita in jur,
Nu vede norii grei taiati.
Dimineata se ridica dincolo de rugamintea ta.
Se agata intr-un pom cu flori inghetate
Si asteapta cuminte sa iti spanzure speranta.
Iar tu pasesti nepasator,
Fara gluga sau fular,
Fara ate desirate in buzunar.
Doar cu biblia rupta in mana albastra.

Dimineata e soare.

Portretul Doamnei

O piesa de teatru frumoasa cu Olga Tudorache... s-a intamplat sa o vad acum cateva luni si tot ca o intamplare frumoasa am dat peste melodia care m-a marcat intr-un mod inedit atunci.

Mi-e frig

O camera maricica cu balcon... usa deschisa de parca ar fi vara... sa ne aerisim, sa putem lucra cum trebuie, nu cumva sa se incinga neuronii prea mult. In fiecare dimineata la fel... usa spre balcon trebuie sa stea deschisa ca si cum exista undeva o regula nescrisa dar bine stiuta de toti... si asa stau si tremur si abia astept sa se ridice cine trebuie si are autoritate sa inchida usa bine bine... ce-i drept ca dupa se face destul de cald, cateodata poate chiar prea cald... este un cerc vicios... ca sunt nemultumita si cand este prea cald... ehhh... dada... o problema cu adevarat grava si greu de solutionat. Si asa fara legatura tin neaparat sa mentionez ca abia astept safarsitul de saptamana, o binecuvantare si somn lenes dimineata.

Slumdog Millionaire Latika's Theme

Un film castigator care arata o lume asa cum este ea. Desi nu asta a fost melodia castigatoare, ci alta, cea de la sfarsit (pe care actorii au si dansat in stilul binecunoscut al filmelor indiene...sincer nu stiu de ce a trebuit sa fie asta finalul... ar fi fost mai bine fara dansul de la sfarsit, dar asta este o parere subiectiva, personala), Latika's Theme mi se pare melodia reprezentativa pentru film, cea care s-a potrivit cu momentele cele mai puternice. Oricum, Slumdog Millionaire este o experienta si merita vazut.

Fara versuri...

Cu versuri...

Nervi

Si uite asa o zi care incepe promitator poate sa fie stricata pe parcurs. Dar ramane speranta ca seara o va drege. Nervi, nervi din cauza unora (unuia) care se cred asa mai presus de orice sau oricine. Care au revelatii creative, scaneaza un print mai vechi facut in alta tara, pun un citat al cuiva, al oricui pe el si gata... avem concept original! Nu avem cum sa dam gres asa... Conteaza mai putin daca ceilalti chiar au muncit o saptamana si au facut lucruri cu proprii lor neuroni... ehhh... Dar e bine daca in acele momente gasesti melodia perfecta... e cea de mai devreme (jos)... si asa am ajuns la destinatie... liniste...

Pe drumul spre liniste

Cand iti aduci aminte

de dragoste... de lucrurile simple, dragute, de zambetul care te bine dispune dimineata. De aroma de lapte cald si cozonac din ajunul Craciunului si zapada rece care te mangaia pe fata atunci cand aruncai cu bulgari in geamul vecinului... de fulgii mari de zapada care iti intrau in fular si te gadilau. Cand iti aduci aminte de momentele care au contat, care te-au schimbat si te-au facut sa ajungi ceea ce esti acum, te miri si te gandesti daca au existat cu adevarat sau daca sunt doar o amintire indepartata a unui vis. Si daca atunci zambesti a caldura stii ca totul chiar a fost acolo, ca intamplarile inca iti zambesc din intuneric. Iar daca nostalgia te face sa plangi inseamna ca ai ce pretui, ca ai acel caietel cu randuri ordonate frumos din care razbate parfumul iernii de demult. Iar daca te gandesti la nesfarsit si cauti cu disperare o melodie frumoasa, inseamna ca te-ai indepartat un pic prea mult, iar pasii s-au sters sub spuma. Dar nu-i nimic... peste gene se poate asterne oricand un nou fulg rece si un zambet uitat.

Superb

Din copilarie

A fost candva o perioada in care Grim mi se parea adorabil. Acum nu l-as descrie la fel, dar cu siguranta inca as spune ca are asa ceva... ceva :)

Crizaaa!!!

Cred ca a devenit un cliseu, o scuza mult prea folosita... criza asta ne crizeaza, iar multi au reactii exagerate desi daca ar face o analiza strict economica ar realiza ca nu sunt atat de afectati. "Trebuie sa economisim", o solutie ar fi "sa nu se mai bea atata lapte la cafea in fiecare dimineata! Cine bea laptele?" (laptele gratuit de la serviciu). Da... si asa se economisesc banii firmei... Desi profitul e la fel... Sau traiesti mereu cu teama ca daca pierzi un proiect, gata, pleci in concediu permanent... si presat de teama asta lucrezi orice tampenie, fara sa analizezi nimic, stai ca un robotel si doar executi. Ca deh, e criza. Si asa se scumpesc toate in jur, toate facturile calculate in euro, iar salariile, in lei, sunt blocate (in cazul fericit) sau chiar micsorate "Ce atatea prime?". E criza. Este, nu neg asta. Dar totusi... ma intreb daca consumul excesiv de lapte la serviciu ne-a adus aici?

No comment

Sa ne inveselim putin

Despre ticuri verbale

Daca stai si analizezi cu atentie cum se vorbeste in jur probabil ca ai putea identifica cate un mic tic verbal la fiecare persoana. Unele ticuri sunt agasante sau vulgare, altele chiar simpatice. In cel mai fericit caz abia daca le observi si le consideri chiar un ingredient absolut necesar al vocabularului. Ehh... dar din pacate eu am dat peste alta categorie. Pe langa faptul ca tipa, vorbeste foarte mult si agasant, mai si intreaba des "Ai inteles?" sau "Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun". Pai ce sa fac in cazul asta? Dau din cap timid, nu contrazic si nici nu pun intrebari suplimentare care ar putea atrage de la sine alte zeci de minute de discursuri despre tot si nimic. Dar sa nu fiu exagerata. Partea buna este ca acelasi scenariu se intampla si cu persoane mai putin iubite, din alte departamente. Iar mie nu mi se intampla chiar atat de des. Cu toate astea complexul cel mai mare vine din altceva. Am observat ca atunci cand esti nou la job, asa junior, incepator si neinitiat, exista riscul ca tot ce spui sa fie etichetat din oficiu ca fiind mai putin bun, greu de implementat sau nepotrivit. Bine...de multe ori se intampla pe buna dreptate, dar sunt convinsa si ca sunt idei si situatii care ar merita mai multa atentie. Oricum, cu timpul si incepatorul devine mai indraznet, isi sustine cu mai multa convingere si fara timiditate orice idee, mai buna sau mai proasta, iar cei din jur devin mai receptivi din oficiu. Dar oare chiar asa sa fie? Eu sunt inca in stadiul de incepator. Nu am generat idei marete pana acum. Dar e bine de notat ca am auzit din multe surse ca cea mai mare greutate a meseriei de copywriter este sa accepti ca altii iti vor demonta ideile, ca ele nu vor fi placute de toata lumea...adica sa nu tii de ele cu dintii...ca e posibil sa ramai fara ei. Si asta fiind spuse astept sa se mai scurga nisipul din clepsidra, sa trec de perioada de foc a incepatorului si sa aflu ce se intampla cu adevarat dupa.

In alta epoca

Candva pierdeam timpul altfel, aveam alte ocupatii si ganduri mai abstracte... Sa fi fost tristetea de vina?

"Mă gândesc acum că m-aş dezbrăca încet în zăpadă şi aş putea să înfrunt frigul...poate că aşa îţi amorţesc gândurile şi poate că aşa poţi să vezi totul mai clar...ar fi frumos să ne poată răspunde îngerii...şi ar fi frumos să putem să îi luăm de mână şi să ne lăsăm duşi în zbor... Mă întreb dacă îngerii au momente în care îşi doresc să fie muritori...oare îngerii se îndrăgostesc între ei? Cred că ar zâmbi tare frumos în faţa dragostei... Oare şi ei plâng? Oare plâng păsările, fluturii, frunzele când aud câte o poveste tristă? Oare iarba plânge cu rouă dimineaţa pentru că nu mai poate să îşi amintească visul din noaptea care s-a terminat? Şi oare soarele e singurul ei ajutor? Asta face ca luna să fie doar un glob de lumină leneşă? Ce ar fi luna în comparaţie cu soarele? Ar fi poate singura şansă dată cailor care vor să fugă sălbatic... Oare noaptea miroase a fum? Şi dimineaţa a rouă evaporată? Să te pierzi în întrebări fără răspuns iubite şi să te facă să visezi, să te facă să nu aştepţi soarele ca salvare, să te facă să vrei să păstrezi roua ca ultimă amintire a visului trecut, ca unică speranţă a visului ce va veni..."

As vrea sa citesc

Dar sunt lenesa si ma ascund dupa scuza ca nu am timp. Ca vin acasa pe la 7 juma si nu vreau decat sa stau asa suspendata in timp. Si cu toate astea stiu ca vreau sa citesc si imi tot repet ca o sa redescopar si pasiunea asta. Lista de carti o am, e bine definita...si e lunga. Cand o sa incep nu stiu exact, dar macar gandul sa fie ambitios.

Ma plictisesc...

Poate suna imposibil sa fii atat de plictisita cand ai un calculator conectat la internet...chiar si cativa colegi de birou care mai palavragesc din cand in cand... asta daca nu se uita la filme sau daca nu este mult de munca...se mai intampla. Oricum... m-am plictisit ingrozitor astazi. Dupa ce am citit stirile ca un cetatean constiincios am inceput sa caut ceva de facut... pe net, prin jur, pe oricunde as fi avut sanse. Nimic. Adica da, am stat vreo 4 ore pe site-uri, m-am mai documentat si eu in diferite subiecte, dar a inceput sa ma doara capul si sa ma usture ochii. Si nu inteleg mentalitatea asta, de a sta asa la birou ca un decor, fara sa faci nimic, doar pentru ca deh...tre sa stai 8 ore pironit in scaun, prefacandu-te ca muncesti de zor. Mai ales ca sunt si zile cand se intampla sa stai peste program, fara prefacatorii, chiar muncind constiincios. Si atunci nu te lauda nimeni si nu zice nimeni ca stai ore in sir peste program... Asa ca de ce oare nu putem pleca mai repede in zilele in care nu muncim... In fine, nu cred sa se intample asta pe undeva, sau daca se intampla inseamna ca sunt niste oameni extrem de fericiti in acea zona a planetei. Si una peste alta mai intra si seful catranit in birou, bolborosind ceva stiut numai de el. A fost plecat toata ziua la o sedinta. Una din sedintele despre tot si nimic. Ahhh...ce ma plictisesc, nici macar nu pot sa scriu ceva coerent sa mai treaca timpul. Mai bine ma opresc brusc si ma intorc la activitatea de a cauta ceva interesant pe net... sa vedem.

Multa buna dispozitie

Si nu am mentionat ca am un nou loc de munca...tot prin lumea publicitatii, mai mult sau mai putin sclipitoare. Si aici fac noi descoperiri, apar noi intrebari. Nu reusesc sa inteleg permanentele si interminabilele intalniri la care suntem supusi sub pretextul ca este "pitch". Ehhh....de parca nu oricum vorbim prin mail... multe, multe mailuri. Oricum...ideea este ca se pierd zilnic niste ore in sala de "meeting" discutand despre nimic. Singura parte buna ar fi ca mai vezi lucruri noi, desi mereu ma intreb cum de a ajuns discutia tocmai acolo. Si brusc ma apuca o mare dorinta sa ajung mai repede acasa, sa fac orice altceva, sa stau asa intinsa in pat. Astazi am ajuns sa ne uitam la un mic filmulet care mi-a adus aminte ca oamenii uita repede sa fie bine dispusi, dar ca la fel de repede isi pot aminti cum sa zambeasca. Culmea, desi este o reclama, partea cea mai importanta a mesajului nu face parte din regie (sau asa zic ei, regizorii). Niste oameni ingeniosi de la T Mobile au ales 400 de dansatori, i-au instruit si i-au trimis intr-o gara aglomerata, la o ora de varf. Si au pus si muzica. Dansatorii, aparent oameni obisnuiti, de diverse varste, au inceput sa danseze sincron, antrenand intr-un final aproape toata lumea prezenta. Rezultatul? Probabil un zambet si o zi de buna dispozitie. Ma intreb acum daca toata smecheria ar fi fost filmata in Gara de Nord, oare chiar ar fi dansat romanii? Oricum, merita vazut.

Mai fumati?

Despre vodka...absoluta

Oamenii care vorbesc mult

Cateodata prea mult... Problema nu este neaparat faptul ca ei vorbesc atat de mult, ci pretentia lor de a fi ascultati cu interes. Asa ca nu vad alta cale de iesire. Incerc sa nu pierd contactul vizual si ma gandesc la locuri calde cu iarba verde. La ce o sa fac diseara cand ajung acasa, ce ocupatie sa imi mai gasesc pana la sfarsitul programului sau orice alt fleac care imi trece prin minte. Si asa dezvolt idei si sperante iar cel din fata continua progresiv sa blabla. Si cand in sfarsit vine acel moment salvator, acele cateva secunde de liniste incerc sa inventez o ocupatie afara, in alta incinta cat mai indepartata. Desi de cele mai multe ori cand ma intorc toata povestea reincepe. Sau poate sunt mai norocoasa si este altcineva luat in colimator.

Reclama Nikon

Un gand

De ce murim?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...

Zile negre

Cand te trezesti ca ai un nod in gat, ca nu poti pune in ordine nici un gand si ca totul se invarte fara sens in directii gresite. Zile negre in care orice efort de a te explica gaseste ca raspuns un zambet fad si o vesnica neintelegere. Zile in care ai vrea sa pleci undeva, sa ai o destinatie care sa te multumeasca sau macar o ocupatie. Dar ramai asa. Cu ochii pironiti in gol, cu multe ganduri ametitoare si fara sens, in singuratate, nu in liniste.